Noapte la Lisabona - Erich Maria Remarque

Noapte la Lisabona - Erich Maria Remarque   Ne aflam in anul 1942 – al Doilea Razboi Mondial a cuprins deja mare parte a Europei. Cu greu se mai poate gasi o cale de scapare pentru cei prinsi de valul razboiului. Singurul gind ce insufleteste miile de refugiati, singura nadejde care tine in viata generatii intregi este visul de a fugi in America. In framintatul oras Lisabona, unde speranta libertatii pilpiie inca, un tinar isi lasa iubita la hotel si incearca sa cistige la cazinou banii pentru doua bilete cu care sa se imbarce pe vaporul catre New York. Mai are in buzunar saizeci si doi de dolari, din care pierde mare parte. Deznadajduit, paraseste cazinoul si rataceste pe strazi, riscind sa fie arestat. Asa il intilneste pe acela care, refugiat ca si el, foloseste – ca sa scape de controlul nazist – un pasaport fals si un nume de imprumut, Joseph Schwarz. Acesta ii propune un tirg: trebuie sa asculte povestea aventurii lui si a iubitei, acum moarta, in schimbul celor doua bilete de vapor catre libertate. Desi neincrezator, tinarul accepta, fara sa stie insa ca hotarirea lui de-o clipa ii va schimba pentru totdeauna viata. Nici macar nu-i trece prin cap ca pretul unei nopti in Lisabona va fi mult mai mare decit citeva ore de rabdare in fata povestilor despre trecut. „O arca. Orice vapor ce parasea Europa in acele luni ale anului 1942 era o arca. Muntele Ararat era America, iar apele potopului cresteau de la o zi la alta. Cu mult timp in urma cuprinsesera Germania si Austria, iar acum se ridicau amenintatoare in Polonia si la Praga; Amsterdam, Bruxelles, Copenhaga, Oslo si Paris fusesera deja inundate, orasele Italiei trasneau de mirosul igrasiei, iar Spania incepea sa nu mai fie un loc sigur. Coasta Portugaliei devenise ultima speranta a refugiatilor pentru care dreptatea, libertatea si toleranta insemnau mai mult decit un acoperis deasupra capului.” (Erich Maria Remarque) „Cum spune chiar el, Remarque isi vede propriul timp sub semnul conflictului dintre «progresul tehnologiei si inapoierea culturala». Gindul ca spiritul stiintific, lipsit de umanitate, va triumfa si va aduce cu sine un nihilism crud il inspaiminta; n-are cum sa lupte cu el altfel decit refugiindu-se intr-o aproape desueta credinta in energia umanitatii. Se prea poate ca Paul Baeumer sa fi murit in ziua in care un raport sec anunta ca pe frontul de vest nu e nimic nou; in Noapte la Lisabona insa, Joseph Schwarz traieste nutrind o noua speranta in valorile umaniste: dragostea, increderea si prietenia.” (The New York Times)